distandi

Să scriu despre ce a însemnat muntele pentru mine. O excursie de 6 zile pe munte, fără nicio altă legatură cu restul lumii. Când mi s-a propus să străbat un traseu de creastă în Carpații Orientali, mai exact în Munții Rodnei, nu am crezut că va fi așa cum  a fost. Îmi imaginam că o sa fie mult mai greu, dar a fost bine…pentru mine. Fizic, am fost destul de bine pentru că mă așteptam la mai mult, la mult mai greu, mai solicitant. Psihic și spiritual, a fost perfect. Am avut timpul și locul ideal să mă gândesc și să încerc să înțeleg ce este cu mine. Cine sunt? Ce sunt și ce-mi doresc? Aveam nevoie de liniște și am obținut-o.
Prin impresionism vreau să descriu călătoria mea la munte și ce a însemnat pentru mine. După definiția din dicționar, impresionismul se caracterizează prin înfăţiţarea rapidă şi pregnantă a unor stări sufleteşti trăite nemijlocit de artist. Impresiile mele le zugrăvesc cu litere, le păstrez în suflet și le împart cu cei care doresc.
În primul rând, îți multumesc, prietene, că m-ai convins să vin. A însemnat mult pentru mine, m-a ajutat și sunt sigură ca și pe tine. E greu de descris ceea ce simt legat de acea călătorie, începând cu plecarea noastră târzie pe traseu, relaxați, pentru că nu a fost un maraton, ci o călătorie de relaxare și regăsire. Mi-am permis să îmi acord timpul necesar  să gândesc pe îndelete ceea ce înseamnă natura și muntele pentru mine. Înseamna solitudine și libertate. De gândire, de trăire, de  alegere a ceea ce e bine și ce e rau. Am învățat să am rabdare?  Poate.
Am înțeles însă, că suntem atât de mici. Nu poți decât să încerci să reziști vântului și ploii, însă te impresionează forța lor.  Norii dinaintea lor au încercat să ne avertizeze, însă prima noapte a fost de rezistență. Trebuie să reziști greutăților și să încerci să te bucuri și să înveți că odată ce ai trecut de ele, deși vor veni altele, trebuie să ai forță și să crezi că vei reuși. Noi am reușit să trecem cu bine peste, deși au fost momente în care am vrut pur și simplu să închid ochii. "Oprește-te, vreau să dorm!" am strigat vântului și ploii, dar nu m-au lăsat decât târziu.
Am plecat cu gânduri bune, mai departe. Mergând am început să înteleg că nu sunt decât un punct, așa cum e un gândac în ochii mei, sau o floare micuță, însă dacă privești de aproape, observi un întreg univers în miniatură, frumusețe și complexitate. Așa mică cum eram, am continuat să merg și să mă minunez de ceea ce mă înconjura. Ce m-a impresionat mai tare? Norii care erau atât de aproape încât îi puteam atinge? Munții și vârfurile pe care urma să urcăm ori pe care le vedeam în depărtare? Vântul căruia trebuia să-i rezist ca să nu cad? Faptul că ușor, ușor făceam parte din ele?
Muntele nu acceptă pe oricine. Trebuie să îl convingi că tu aparții lui, că faci parte din natură. Te pune la încercare prin orice metodă posibilă, fizic și psihic însă răsplata pentru reușita ta e infinit mai importantă. Că e floarea aia mică și colorată, sau mirosul pământului dimineața, că e pata de culoare pe care o are iarba când o rază de soare se strecoară printre nori, că-s norii ce se prind de vârfurile cele mai înalte sau cei care se aleargă pe pășuni, merită!
Vedeam vârfurile pe care urma să urcăm și mă gândeam cum o să reușesc eu să urc așa un vârf înalt, și când mă vedeam acolo, mă uitam în spate la drumul parcurs. Senzația pe care o aveam, e atât de greu de descris. Nu-mi venea să cred că eu am reușit să ajung până acolo, eu..atât de mică, am reușit!
M-au încercat sentimente diferite, de fericire că am ajuns până acolo, însă și de tristețe că am trecut de ele, că treceam din loc în loc atât de repede, deși mergeam încet. M-am uitat des în urmă, în stânga și în dreapta mea. Am vrut să păstrez acele imagini grozave în minte și mi-am promis să revin. Eram acolo și îmi tot venea în minte imaginea pe care o aveam atunci eram mică despre momentul în care ajungi atât de sus. Că atunci când ajungi în vârful unui munte trebuie să stai într-un picior ca să nu cazi. Îmi imaginam că așa ne văd oamenii de jos când se uită spre munte. Am mers pe poteci înguste, mi-a fost frică la un moment dat, dar am trecut peste și după mi-am zis că pentru asta merită. Trebuie să-ți fie frică ca sa înțelegi că e important? E bine să-ți fie frică, înseamnă că nu îți e indiferent.
Pe vârf de munte am rugat vântul să-mi ducă departe toate gândurile urâte, toate supărările și necazurile și am rugat soarele să-mi ofere lumină, caldură și fericire. Am rugat muntele să-mi arate mereu ceea ce sunt și să mă ajute să mă bucur de orice moment. În schimb mi-au cerut răbdare și forță, echilibru. Am promis că așa va fi, astfel că voi rămâne veșnic recunoscătoare.
Am găsit ceva căruia aparțin. Aparțin acelor vârfuri înalte, izvoarelor reci, pietrelor și stâncilor, firelor de iarbă care dansează în bataia vântului.  Apus de soare pe munte, cu nori în culori calde în mijloc de iunie. Nori pufoși ce se prind în vârf de munte. Vârfuri de munte străbătute de poteci înguste. Poteci înguste străbătute de noi.
Întotdeauna vor exista limite care trebuie întrecute și greutăți pentru a vedea ceea ce contează. Important e să știi ce îți dorești cu adevărat și să crezi că vei reuși. Să știi ce e important, să investești timp în ceea ce merita. Am simțit că sunt fericită pentru că fac parte din lumea mea. Sunt în lumea în care nimic nu e perfect, dar pot să mă bucur de fiecare moment. Mă voi schimba, însă voi rămâne mereu cu amintirile a ceea ce am trăit până acum.  Am ales să merg pe o potecă îngustă, privind spre o imagine spectaculoasă și superbă, am rezistat vântului care încerca să mă dărâme, mi-a fost frică dar am reușit să râd în fața ploii care mă împiedica să merg mai departe și într-un final am stat într-un picior pe vârf de munte, uitându-mă la traseul străbătut cu un zâmbet pe buze.
Am reușit!